La doar 2 ani după ce Mathias Hammer a descoperit huilă la Anina, la 15 mai 1792, se dă aprobarea antreprenorilor particulari, să exploreze şi să exploateze zăcămintele de huilă din Steierdorf.
În anul 1809, orăviţenii B. Beuthner şi Pfanner, obţin cele mai importante câmpuri miniere, aproape de viitorul puţ Breuner și Valea Tereziei.
In anul 1815, cei doi concesionari orăviţeni au început săparea galeriei de coastă Schwarzhuber.
In 1834 izbucneşte un puternic foc de mină provocat de aprinderea spontană a cărbunilor mărunţi întrebuinţaţi ca rambleu şi şase mineri îşi pierd viaţa. Acesta este primul foc în minele din localitatea noastră
În imediata apropiere a galeriei Schwarzhuber, în anul 1840, B. Beuthner şi E. Schmiedt încep profundarea unui puţ (primul puţ Breuner). Este vorba despre primul puț minier și începutul exploatării în adâncime a unui zăcământ în zona noastră. Din păcate focul de mină din zona Breuner nu a putut fi stins niciodată, ceea ce a dus la închiderea definitivă a puțurilor și galeriilor din acest câmp minier.
Și în prezent focul latent din subteran înghite lacom huila de Anina.