Cascada KIRSA

Cascada Kirsa (Kirscha), se află în imediata apropiere a DN57B, între orașul Anina și Valea Minișului (14 km din centrul orașului Anina) și constituie o atracție turistică importantă a Munților Aninei. Este inclusă în programul de punere în valoare a obiectivelor turistice, derulat de administrația locală Anina, astfel încât, în cel mult un an, va fi complet amenajată pentru a fi vizitată.

Înaintea începerii sectorului al treilea al Cheilor Minișului, se deschide larg valea în locul numit Kirscha, nume provenit prin germanizarea denumirii româneşti de cârşie, probabil referire la Cârşia Roşie, care domină zona, înălţându-se semeaţă deasupra cascadei Kirscha – cădere de apă care se prăvăleşte elegant de pe tuful calcaros în albia râului Miniş.

Cascada Kirscha este situată pe versantul drept al Văii Miniș, la aproximativ 500 m în amonte de fosta colonie Miniș și este vizibilă de pe șoseaua DN 58, mulțumită defrișărilor făcute de către primăria orașului Anina. Debitul acestei cascade depinde mai mult de regimul precipitațiilor decât de substratul calcaros din zonă. Prin urmare, în perioadele secetoase, apa care se prăvălește de pe tuful calcaros seacă sau poate avea debit atât de mic încât trece neobservată.

Apa provine dintr-o peșteră și este parțial captată, încă din peșteră, fiind dirijată către Colonia Miniș, cele două cantoane silvice, case de vacanță și Cabana Cerbu.

În această peșteră erau păstrate butoaiele cu vin și cele de bere Ciclova, produse împărțite gratuit muncitorilor și familiilor lor, cu prilejul serbărilor câmpenești organizate de conducerea societății.

Peștera a mai servit ca adăpost temporar și numeroaselor bande de lotri (acum amintiți ca haiduci) din zonă, mai ales că peștera nu este situată departe de fosta vamă dintre Almăjul grăniceresc și pământurile societății St.E.G., vama de la Gura Golumbului. Conform celor publicate de profesorul Damian Izverniceanu, cel mai mult au stat în zonă lotrii conduși de faimosul Bologa, harambașă de origine sârbă, lotru zidit de viu, la cererea lui, în peștera Bologa, neidentificată încă, din Cârșia Bologii, de pe Valea Poneștii.

Tuful calcaros de aici, rocă sedimentară care are la bază precipitarea carbonatului de calciu, prezintă un grad mai redus de porozitate, motiv pentru care a fost folosit și la construirea mai multor locuințe în Steierdorf (casa Hager, casa Mateșan, etc.).

În anul 1906, trustul german „Holzverkohlungs-Industrie” AG Konstanz (care avea acţiuni în valoare de 18 milioane de mărci în anul 1913) împreună cu societatea St.E.G. reuşesc, în anul 1906, să achiziţioneze o parte a „Holzverkohlung” AG Resicza.

La Kirscha, în anul 1910, consorţiul germano-austriac care a creat la Reşiţa Societatea pe acţiuni pentru carbonizarea lemnului (Holzverkohlungs-Aktiengesellschaft Resicza. Werk Ministal), construieşte o „distilerie de lemn”.[1]

Această societate, parte a industriei chimice din zonă, folosea ca materie primă lemnul. Produsele erau: cărbune de retortă, alcool metilic, acid acetic, acetonă, acetat de calciu, catran de lemn, gudron de lemn, acid pirolognos, formaldehidă, ulei aceton şi ulei metil.

În jurul uzinei a luat naştere un întreg cartier, aparţinător de comuna Steierdorf şi, mai târziu, de oraşul Anina. Cartierul de locuinţe-tip era format din două colonii numite după naţionalitatea locuitorilor: colonia germană şi colonia română. A fost construită şi vila direcţiunii, deasupra uzinei şi cartierului de locuinţe, apoi o şcoală şi grădiniţă pentru copiii din cartier.

Uzina dispunea de căi ferate proprii, locomotive şi vagoane pentru transportul materialelor. De asemenea, uzina a contribuit la dezvoltarea reţelei de căi ferate forestiere din această zonă şi a transformat imensa poiană Slatina, de lângă cantonul silvic cu acelaşi nume, într-un depozit de lemne.

În anul 1923, U.D.R. a elaborat un plan de construire a unei Uzine de tocile, în apropierea coloniei.

În anul 1932 societatea devine Margina–Reşiţa.[2]

În cursul unui singur an, de pildă 1934/35, distileria din Reşiţa şi asociata sa din Valea Minişului, au consumat 180.000 m.c. lemn de fag.[3]

La sfârşitul anului 1944, Distileriile de Lemn Unite S.A.R. a Întreprinderii Margina-Reşiţa, producea şi furniza:[4] alcool metilic, acetonă, cărbune de lemn (mangal), catran de lemn, paraformaldehidă, dizolvante, antigel, ulei de catran de lemn, acid acetic tehnic şi pur, etc.

Fabrica de la Kirscha şi-a încetat activitatea la 24 martie 1948, urmând a fi repusă în funcţiune în iunie 1948. Din păcate a fost naţionalizată la data de 17 iunie 1948, atunci când dispunea de un capital social de 96 milioane lei.

Sovieticii au dispus demontarea întregii uzine, de către personalul care a lucrat aici şi au transportat-o în Uniunea Sovietică, împreună cu muncitorii din colonia germană. Aceştia au fost obligaţi să reconstruiască uzina şi au repus-o în funcţiune, de acum producând pentru ruşi.

În anii 70 ai secolului trecut, pentru a ajuta comuna Bozovici să îndeplinească criteriile necesare înfiinţării unei secţii I.G.O., primarul oraşului Anina cedează colonia Kirscha acestei comune. După 1990, zona devine subiect de dispută dintre cele două primării, cea din Anina şi cea din Bozovici. În cele din urmă, primăria oraşului Anina reuşeşte să intabuleze zona şi astfel fosta colonie aparţine, din nou, de oraşul Anina, aşa cum e şi firesc.

În timpul conflictelor armate din fosta Iugoslavia, tabăra de aici a adăpostit refugiați de origine albaneză.

Clădirea direcţiunii a fost mulţi ani tabără pentru elevi dar a fost lăsată în paragină. În urma adresei Consiliului Judeţean nr. 13.318/08.10.2014, privind transmiterea în domeniul public al oraşului Anina a acestui imobil (Tabăra şcolară Valea Minişului) din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, Consiliul Local al oraşului Anina emite Hotărârea nr. 225/16.10.2014 şi aprobă preluarea imobilului.

Vila direcţiunii de la Kirscha a ajuns nu a mai ajuns să fie preluată de către Consiliul Local Anina și rămâne în proprietatea Administraţiei taberelor şcolare. Impozanta clădire nefiind întreținută, se degradează de la an la an ajungând, în prezent, într-o stare deplorabilă.

Autor articol: Cristian-Liviu MOSOROCEANU

[1]Georg Hromadka, op. cit., p. 71.

[2]Helmut Kulhanek, Historische Wertpapiere aus dem Banater Bergland – ein noch nicht aufgearbeitetes Thema. Teil 4, articol din revista „Banater Berglanddeutsche” nr. 143/ianuarie – februarie 2009, p. 7.

[3]Domenii, articol nesemnat din Situaţia generală administrativă, financiară, economică şi culturală a judeţului Caraş pe anul 1934/35, Librăria Şcoalelor şi Tipografia „Progresul” Oraviţa 1935, p. 149.

[4]Eusebiu – Marcel Narai, Viaţa economică şi socială în judeţele Caraş şi Severin (1944-1948). Vol. II, Presa Universitară Clujeană 2010, pp. 61 – 62.

Coordonate GPS: 45°01’28.1″N 21°53’44.9″E

2521 Total Views 2 Views Today